O crimă fără precedent a avut loc în această după amiază. O femeie de 60 de ani a murit, după ce concubinul său a înjunghiat-o fără milă.
Vasluiul continuă să șocheze! Un bărbat din comuna Pădureni și-a ucis cu sânge rece concubina, o femeie de 60 de ani. Potrivit informațiilor oferite de mediafax.ro, se pare că totul s-a petrecut în această după amiază.
Imediat după ce a înjunghiat-o pe femeie, bărbatul a sunat de urgență la 112 și a cerut ajutor. Din păcate, echipajele de salvare ajunse la fața locului nu au mai putut să facă nimic pentru a o salva și i s-a constatat decesul.
„La ora 15.55, pe raza comunei Pădureni am avut două apeluri la 112 despre o femeie care a fost înjunghiată. A fost solicitată și ambulanța, s-a stabilit decesul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Loredana Stavăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.